Banatul cu speranțe înnoite** FC Timișoara – Oțelul 2-1

Banatul cu speranțe înnoite** FC Timișoara - Oțelul 2-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Până azi, Timișoara ratase de fiecare dată șansele avute pentru
apropierea de locul I sau trecerea în fotoliul de lider. Cu Oțelul
și-a fructificat posibilitatea, dar poate că mult prea târziu
pentru acest campionat.
Cu liderul CFR blocat la Ploiești și Steaua învinsă la Alba-Iulia,
Timișoara a ieșit pe teren determinată să încheie rapid conturile
cu Oțelul lui Dorinel, pentru a urca pe locul doi și a păstra șanse
măcar teoretice la titlul de campioană.

Dominarea de început și motivația avută au dat imediat roade. Era
numai minutul 6 și Curtean l-a lansat pe Bonfim în bandă,
brazilianul a centrat la colțul scurt iar Magera s-a lungit pentru
o deviere în poarta apărată de Grahovac.

Debusolați, gălățenii au privit neputincioși la bara laterală
nimerită de Alexa în urma unei reluări cu capul, iar în minutul 13
Cociș a sprintat după lansarea venită de la căpitanul Timișoarei,
lobându-l elegant pe portarul advers.

Era 2-0 și deja punctele păreau asigurate de bănățeni. Jocul însă
s-a stins, și pentru că mulți dintre elevii lui Sabău s-au
complicat în acțiuni personale inoportune.
Repriza a doua a început cu Oțelul mult mai concentrată. Gălățenii
au lăsat în vestiare atitudinea de vacanță și au insistat la toate
mingile, iar în minutul 53 le-a fost răsplătit efortul. Axente a
speculat o degajare greșită de Nibombe și l-a executat pe Taborda
cu un lob la fel de frumos ca al lui Cociș, relansând un meci care
părea să aibă o istorie scrisă încă din primul sfert de oră.
Finalul i-a găsit pe oaspeți în pressing pentru golul egalării, dar
Oțelul nu a avut suficientă clar-viziune pentru a produce surpriza
pe Bega și punctele au rămas în Banat, pentru a mai da Timișoarei
câteva speranțe la titlu pe sfârșit de campionat.


FC TIMIȘOARA: Taborda – Sepsi, Luchin,
Nibombe, Bonfim – Curtean, Contra, Alexe, Bourceanu – Magera,
Cociș

Rezerve: Pantilimon, Maxim, Claudiu Ionescu,
Kozak, Dede, Parks, Cisovski

OȚELUL: Grahovac – Râpă, Sârghi, Sergiu
Costin, Sălăgeanu – Silviu Ilie, Iorga, Viglianti, Giurgiu, Neagu
Axente

Rezerve: Baotic, Perendja, Ibeh,
Golocevac, Paraschiv, Pena, Siminic




Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×